Atracții turistice

 

Parcul Natural Bucegi este unitate cu personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva și este una dintre cele 27 de arii protejate din România.
Zona Munților Bucegi a fost propusă pentru protejare încă din anul 1936, datorită peisajelor inegalabile și a diversității speciilor de plante și animale specifice acestui masiv. Parcul Natural Bucegi are o suprafață de 32.497 ha desfășurată pe teritoriul administrativ a 3 județe: Dâmbovița, Prahova, Brașov. Jumătate din această suprafață este cuprinsă pe teritoriul județului Dâmbovița, iar cealaltă jumătate este împărțită aproximativ egal între județele Prahova și Brașov.

 

Mănăstirea Înălțarea Domnului, Cota 1000

Mănăstirea Înălțarea Domnului, Cota 1000 se află la 10 km de Sinaia. Cu șase sute de ani în urma, pe locul actualei mănăstiri „Înălțarea Domnului-Cota 1000” era un schit ce înconjura o bisericuță de lemn îngrijită de câțiva sihaștri.
Inițiativa ridicării Mănăstirii Cota 1000 aparține Angelei Cojocaru din Moroeni. În iulie 1994 a fost pusă piatra de temelie a bisericii. Primii viețuitori la Cota 1000 au fost Filip Tohaneanu și Ierom Hristofor Dumitrașcu. Din 1996, de construcția mănăstirii se va ocupa protosinghelul Melchisedec Dobre, numit stareț în 1997.

Castelul Peleș și Pelișor

Castelul Peleș, reședința de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I și regina Elisabeta, a fost construit între 1873 și 1914, la dorința suveranului, după planurile arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman.
Edificiul a fost decorat de celebrii creatori, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat și prin valoarea sa istorică și artistică, rămâne unul dintre cele mai importante și frumoase monumente din Europa.

Mănăstirea Sinaia

Denumită și Catedrala Carpaților, a fost construită în secolul al XVII-lea și reprezintă identitatea istorică a orașului Sinaia. Mănăstirea Sinaia a fost construită de către Spatarul Mihail Cantacuzino în scopul de a adaposti doisprezece călugări, dar datorită numărului în continuă creștere a fost nevoie de construirea unei mănăstiri mai mari, astfel ceea ce putem vedea și astăzi a fost realizat între anii 1842-1846.

Casino Sinaia din Parcul „Dimitrie Ghica”

O plimbare prin Parcul „Dimitrie Ghica”, îți va aminti de aerul aristocratic al vremurilor de altădată. Impresionanta clădire a Casino Sinaia este inaugurată cu mare fast în 1913. La ceremonie au luat parte membrii familiei regale, iar George Enescu a susținut un concert extraordinar.

Stânca Franz Josef și Stâna Regală

Urmează traseul preferat de familia regală pentru a urca până la 1.300 m. Sus, la capătul unei poteci șerpuite, te asteaptă Stânca Franz Josef și o priveliște spectaculoasă a Văii Prahovei. Aproape de Stâncă se afla Poiana Stânii, un loc nemaipomenit pentru un picnic la altitudine.

Lacul Bolboci

Un lac creat prin stăvilirea apelor Ialomiței la 1460 m. Peisajul de munte este pur și simplu impresionant, iar pescuitul de păstrav este un mod inedit de a te relaxa.

Vârful Omu

Dacă te încumeți să urci până la 2.505m vei ajunge la cel mai înalt loc locuit permanent din Romania: stația meteorologică Vârful Omu. Traseul nu este dificil, fiind presărat cu adevarate minuni ale naturii: flori de colț, capre negre, cascade.

Cariera de calcar (Cariera Piatra Arsă)

Cariera Piatra Arsă se află pe drumul forestier Valea Babei, la kilometrul 4,5; drumul începe din DN1, la 500 metri înspre Brașov după Valea Peleșului, vale care trece prin Sinaia.
La marginea de sus, din dreapta, a circului din stânga al carierei, chiar la limita pădurii, se află intrarea în Peștera lui Bogdan.
La peșteri se poate ajunge direct prin sau, mai sigur și comod, pe poteca de pe versantul drept geografic al Văii Piatra Arsă, cărare ce ajunge la Poiana Stânii.

Podu` cu florile

În acest loc se ajunge din DN 71 Targoviște – Sinaia, via DJ 713 Șaua Dichiului – Piatra Arsă. În dreptul cabanei Dichiu se face stânga și se merge spre Barajul Bolboci.
Se continuă drumul pe lângă Ialomița, prin Cheile Tătarului. În dreptul cabanei Bolboci, se face stanga și se urcă pe creastă, șerpuind prin pădure, pe un drum forestier și se ajunge la Podu` cu Florile.
Nestor Ureche scria în 1926 în “Vraja Bucegilor” că denumirea locului vine de la bogația florilor din luna mai, înainte să vină turmele de oi.
Vorbim de un platou excavat în muntele Zănoaga Mare. Traseul de la Barajul Bolboci și până la Podu` cu Florile are o lungime totală de circa 4 kilometri.

Cea mai frumoasă zonă de belvedere

Este probabil cel mai frumos loc de belvedere din zonă. De aici se văd Lacul Bolboci, Platoul Bucegilor și Cheile Zănoagei.

Vârful Zănoaga

Vârful Zănoaga se află la aproape 1800 de metri în partea sud-estică a Munților Bucegi, în Rezervația Zănoaga-Luncacila, la est de Ialomița, între văile Zănoaga la sud și Luncacila la nord.
Datorită înălțimii sale ce domină această parte a Bucegilor, Vârful oferă o priveliște superbă.
De aici se pot zări Lacul Bolboci, Cheile Tătarului, Cabana Babele, Valea Obarșiei, Vârful Omu, Vârful Costilă, Vârful Dichiu, Șaua Dichiu, Lacul Scropoasa, Plaiul Domnesc, Vârful Lespezi, Barajul din Pucioasa și Masivul Leaota.

Barajul Bolboci

Barajul Bolboci este amplasat pe râul Ialomița, în județul Dâmbovița, la altitudinea de 1438 metri, în amonte de Cheile Zănoagei, în spatele său formându-se Lacul Bolboci.
Barajul Bolboci are 55 de metri înălțime și este un baraj construit din calcar și beton. El realizează o acumulare de 18 milioane m³ pentru asigurarea, în orice condiții, a alimentării cu apa potabilă a municipiul Târgoviște.
Pentru barajul dat în folosință la 11.10.1988, s-a lucrat timp de 20 de ani.
Proiectarea sa a fost făcută de Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice SA, iar piatra pentru construirea barajului provine din cariera de pe Podu` cu Florile – muntele Zănoaga din Masivul Bucegi.

Transbucegi

Traseul Transbucegi (DJ713), cunoscut și sub numele de Drumul Babelor, este principalul drum de acces în Munții Bucegi ajungând până în apropierea faimoaselor obiective turistice: Babele și Sfinxul. Transbucegiul este unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din România.